Încă mai simt în oase frigul de azi de la şase. Când vântul bătea aspru şi ochii îmi curgeau. Când aproape mă sufocam de viteza la care bătea. Când am băut cel mai prost ceai din viaţa mea cu gust medicamentos doar pentru că era fierbinte.Când un fum de convertibles mă răcea şi mai tare pe gât. Şi după toate astea..
Când aşteptam ceva ce ştiam că nu va veni, pentru că incertitudinile mele au devenit ceva sigur, mă uitam la ecranul telefonului meu în disperare. Primesc în sfârşit un mesaj. Fatalitate. Nu e de la el. Şi mă afund deci în fularul meu mare şi albastru şi îmi trag mânecile peste degete, mă uit cum vijelia de afară îndoaie crengile copacilor, apoi continui să mă prefac că citesc din cartea de geografie.
Mimez o stare de bine şi un zâmbet peste faţa albă. Nu de alta, dar nu vreau să ştie şi alţii despre suferinţa mea. Mi-e poftă de o ţigară. Fumurile astea par a-mi îngreuna tot corpul. Mă simt şi mai nehotărâtă. Îmi e gru să mă decid dacă este bine sau nu să continui. Ah, ce-aş vrea să merg acum la banca aia să îmi amintesc de conversaţia aia plictisitoare pe care am avut-o. Dar e prea frig. Mi-e rece-n suflet şi e rece şi afară. Şi mi-e trist, mi-e dor; şi nici nu mai ştiu ce mi-e. Ascult acum aceeaşi melodie care-mi urlă în timpane de câteva zile, şi sper că mă va face să plâng cum m-a făcut şi prima oară. Pentru că lacrimile spală orice tristeţe. Şi vreau să mă spele şi pe mine de probleme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu