Albastrul-metalic spre negru al cerului,
Izbeşte puternic o rază de soare.
O făclie albă, pură, reînvie lumina,
Statornicei nopţi a Pământului.
Oranjul desprins de boltă, îmbată privirile,
Privirile curioase şi dulci, ale stelelor,
Sunt ca o speranţă, o speranţă vie,
A renaşterii luminii spre o nouă idee;
O idee nouă, o idee de viaţă,
O idee ce se strecoară
Ca roua dimineţii pe un fir de aţă.
Strop cu strop, cerul limpezeşte-ntunecimea,
Cu albul sidefiu şi galbenul ca puful puiului.
Soarele se agaţă; se ţine strâns,
Şuvoaie de sclipire împroşcă cerul întins.
Priveşte! Stelele au dispărut.
E dimineaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu