ii veni rau de nemancat. scheletul sau i se contura pe pielea uscata si plina de noroi. tuna greu. macabrul cer o ploua, si ea, suferinda, in negura noptii, cade, si se sufoca plangand. e bolnava. grav bolnava. lacrimile i se innoada-n barbia alba, si viseaza, si-si aminteste, sau incearca, sa regizeze franturile de idei din mintea sa moarta de alcool; si-si aminteste ca iubea.
sa iubesti? este pacatosul sentiment inexplicabil, suprematia clipelor de plutire, complexitatea de miscari aritmate ce bat peretii striati ai corpului. acele furnicaturi intense, caldura insuportabila, degetele tremurande cu mainile uscate si fragile ca un fulg.. sunt cele care provoaca dezastre, prin infantilitatea si puerilitatea iubitorilor, asa descriu eu aceste sentimente.
dar ea nu vede. nu aude. nu vrea sa creada ori s-asculte. e pierduta. si-si inghite sec si ultimul suspin, si pica rapusa de ultimul strop ce ii pica pe piept, si moare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu